Poeziile Andreei

Ea

2011-02-01T04:13:00.000-08:00

O vezi în fiecare seară.
Ascunsă la fereastra casei tale,
Şi azi te rogi să mai apară iară
Ca să-ţi aducă şi ţie puţin soare.

Eşti dependent de-al ei fiece gest
Şi-i bei privirea ca pe un vin ales
De mult nu-ţi mai supui inima la test
Doar preţuieşti orice surâs cules.

Nici frică nu mai poţi simţi acum,
Căci intri pe o poartă veche
Şi vrei ca să urmezi acelaşi drum
Ca în trecut, pe-aceleaşi negre trepte.

Tu n-ai ştiut vreodată,
Cine e ea de fapt, seară de seară
Eu însă, am uitat că niciodată
O dragoste nu poate fi amară...

Tu?

2011-02-01T04:08:00.000-08:00

Am devorat oraşul
Şi ne-am plimbat pe bulevarde
Am tăinuit sărutul
Ascunzându-l prin mansarde.

Doar timpul este cel ce ştie totul.
Şi-acum mai am nevoie de tăcere,
Nu te-ntreba ce mi-a legat odată nodul,
Ori în simţiri noi găzduim himere?

Dar acum pleci, şi uşa iar se-nchide,
Lăsând în urmă cortegii de cuvinte.
Doar noaptea mai pot şti ce simte,
O fată-ngândurată şi cu priviri timide.

Nu pot să îţi arunc blesteme grele,
Întru a vieţii taină ce liber te îngână
Doar spune celei ce se ascunde-n stele,
Că nu poţi să iubeşti o dragoste păgână...

Damnarea-o întrupează Minerva

2010-11-24T05:45:00.001-08:00

Din flăcări gri și foc oprit

O jale-ncântă panta dusă,

Iar dintr-un nor abia tivit

De sânge-o lacrimă ce cursă.

Ea sta sub podul de minciuni

Cu părul ce-i bătea în talpă,

Și se ruga pentru minuni

Către un zeu cu mâna seacă.

Sub tivul negrei amintiri

Vino Tu de mă dezleagă

Și lasă-mă să-ți dau simțiri

Ce n-ai văzut în lumea-ntreaga!

Dar zeul ce stătea pe-un jilț topit

Zâmbea fără un cuvânt să spună,

Ce din iubire n-a trăit

Mai învechit de nici o lună.

Vrei tu, sărmană copiliță

Să te dezleg de taina firii?

Tu nu crezi în trebuință

Și vrei să te arăt iubirii?

Atunci, cuprinsă de damnare

Și răscolind prin iarba deasă,

Dădu într-un final crezare

Unei fețe de mult ștearsă.

Și-și înțelese de îndată gândul

Fără de care n-ar mai exista,

De-atunci femeia e cuvântul

Ce viața infinită o va da.

Eu nu.

2010-11-11T08:44:00.001-08:00

Galbenă asuprire din roata veneţiană a firii,

Ce-şi duce înlănţuiţi şi singuri mirii,

Petala desenată-n ploaie îşi curge iată, setea,

Şi umbra stătătoare îşi rumegă pecetea.

Şi crezi că te-am uitat,

Deşi-a trecut numai un veac?

Şi crezi că nu mai ştiu,

Deşi-a zbierat unde să fiu?

Şi crezi că din lumină se poate naşte-un Soare-intreg?

Şi crezi că din speranţă se-ajunge într-un strigăt sterp?

Şi râzi agale, blestem ce-mi arde fiinţa!

Şi râzi agale, tăcere ce-mi freamătă dorinţa!

Copacul azi e moale şi stingher

Cu crengile sporite de fiul Cer.

Şi nu-mi dai voie să iubesc fiind,

Şi nu-mi dai voie iar sa fiu iubind.

M-am salvat

2010-10-16T12:04:00.000-07:00

Şi ai venit, ştiind că te aştept la nesfârşit.
Lăsându-mi patul verde încoronat de flori,
Ştergându-mi lacrima ce se zărea pe piele,
Şi negreşit, m-ai dus pe-al albului tărâm.

Nu ai putut nega fiorul din privire.
Şi te-ai deschis, ca-n basmele arabe,
Uitând de fapte şi cuvinte din trecut,
Şi-acuma mergi la braţul meu tăcut.

Ţi-ai alungat şi frica, pe cele mai înalte culmi.
Iar tot tu m-ai făcut aievea, să spun că mai există,
Ametistul ce-mpreună l-am visat cândva din roz,
Din lunga şi neaşteptata stăvilire de-nceput.

Şi-acum e timpul.
Să-ţi mulţumesc de tot ce tu mi-ai dăruit,
Şi să-ţi promit, nu aur şi palate,
Ci peste ani, alăturea să-ţi fiu.

Cugetări din nimic

2010-10-14T00:02:00.000-07:00

Pe-o tablă de şah ne-am închis uitarea

Iar roua trecutului n-apare mai veşnică şi ieri.

Şi deşi-mi întinzi o mână mică-n asfinţit,

Decât covorul alb de ganduri mă mai păzeşte azi.

Şi-ai zâmbit, minune minunată!

Şi ai şi râs, curat şi zgomotos!

Dar n-ai uitat nimic din tot ce-a fost odată,

Iar umbra netedă de vise te înconjoară-n absolut!

Tu nu ai nume, fiinţă veşnică şi oarbă!

Ci stai în gândul meu stingher, veşnică, mereu,

Iar chibzuinţa-mi tainică nu şi-a pierdut norocul,

Căci neputinţa mea a dus pe alte căi.

N-am număr de rime. Şi nici măcar vreun scop.

Oricât de greu ar fi să credem,

Căci lumea, oricât ar fi de mică sau de mare,

N-ascunde-n veci, un om ce-i trecător...

Pentru Ea

2010-10-12T13:32:00.000-07:00

Nu, inca nu stiu
Ce sfanta lege
Te-a plasmuit asa,
Cui sa-i multumesc
Ca am norocul
Sa fii tu mama mea
Zambesti si Doamne cat imi placi
Stai langa mine mama
Si spune-mi ce mai faci
Esti singurul om
Ce din iubire
Mi-ar fi iertat orice,
Tu m-ai invatat
Credinta oarba
In vis si dragoste
Si cand cu viata nu ma-mpac
Stai langa mine mama
Si spune-mi ce sa fac
Eu in ochii tai
Raman pe viata
Tot puiul cel mai mic,
Vezi, tu mi-ai dat tot
Si niciodata
Nu mi-ai cerut nimic,
Dar eu sunt mare de acum
Stai langa mine mama
Si cere-mi ce vrei tu,
Dar anii se cern
Si peste mine
Si peste viata ta
Tu, maicuta mea
Sa fi cuminte
Sa nu patesti ceva
Te rog, tu nu ma parasi
Fi fericita mama
Si vesnica sa-mi fi.

Textul este preluat din piesa regretatei Mădălina Manole, artista sufletului meu, şi se numeşte "Stai lângă mine mamă". Piesa este dedicată scumpei mele mame, pe care o iubesc mai mult decât orice pe lume. Te iubesc, mamă!

căderea

2010-07-17T06:07:00.000-07:00

Azi noapte m-am întors în timp...

Voiam să zâmbesc, voiam să simt.

Am alunecat încet în văzduh,

Şi-am început să simt al neputinţei duh.

Stăteam în faţa unei porţi de fier

Iar înăuntrul meu, nu mai găseai nici aer..

Cântau lalele negre pe câmpie

Un cântec de viaţă... Tristă comedie!

Parcă trecuse Scorpia cu venin pe-aici...

Lăsând din orizontul ei multe fărâmi mici...

Arhanghelii îmi cereau grav un ajutor

Dar cum să slavezi singur al deznădejdii cor?

Era prezentă durerea pe fiecare stradă...

Şi simţeai plânsul... acea durere mată...

Eram doar al pierzaniei direct martor,

Vedeam pământul cum cade ars parcă de-un tartor.

Un dictator malefic, un zâmbet cu venin

Şi-mi doream nespus în ajutor să vin

Dar era urât... Şi era frig...

Mă cuprinsese disperarea, şi-am început să strig...

Brusc însă m-am trezit în mica odaie a mea...

Iar de pe perete, un Dumnezeu îmi zâmbea...

Şi am jurat atunci, era, vă zic, aievea!

Ca-ntreaga viaţă să-I slujesc şi pururea,

Să-I fiu alături... C-atuncia la final,

Să pot pleca zâmbind, pe-al morţii fidel cal.

Nelămuriri

2010-07-12T08:04:00.000-07:00

Ce galben ameninţător îţi afectează nebunia?

Ce te-a făcut să uiţi cine îţi dă tăria?

Ce bob de ură şi s-a semănat în vene?

Ce râset surd... tu n-auzi steaua ta cum geme?

Unde ţi-e fiinţa pictată-n absolut?

Unde ţi-e barca zilei făcută din năut?

Unde ţi-ai ascuns din nou uitarea?

Unde ţi-ai lăsat sacoşa cu negarea?

Care mi-e simbolismul cules mai înainte?

Care mi-e curajul pe care l-am născut cuminte?

Care mi-e soarta colorată c-un creion albastru?

Care mi-e decorul tăiat pe-un cal măiastru?

Eşti

2010-05-11T02:37:00.000-07:00

Nu eşti capabil să-mi înfrunţi dorinţa.

Nu eşti în măsură să-mi răscoleşti trecutul, prezentul, viitorul.

Cana de cafea nu-ţi mai simte lipsa.

Ţigara se fumează singură, uitată într-un punct magnetic.

De fapt, cine te crezi să-mi arunci simbolul?

Cin' te-a chemat îndărăt spre poarta ferecată?

Ţi-am zis să uiţi acele şapte litere ce-mi dau rezonanţa numelui.

Am fost cândva, vom fi mereu.

Viaţă

2010-04-18T04:28:00.000-07:00

Marea desenează stele, bună dimineaţa iubirii,

Marea desenează stele, bun venit simţirii.

Marea desenează stele, universul râde şi cântă,

Marea desenează stele, într-un decor de sticlă plăpândă.

Cerul dansează cu norii, soarele culege crini,

Cerul dansează cu norii, de pe-o vale cu mulţi spini.

Cerul dansează cu norii, te uiţi pe o vale pustie,

Cerul dansează cu norii, întru amorului beţie.

Vântul caută să spere, floarea-şi scutură fiinţa,

Vântul caută să spere, găsindu-şi alert dorinţa.

Vântul caută să spere, pe-o rază cântă puterea,

Vântul caută să spere, şi-şi loveşte-adânc durerea.

Last Good Bye!

2010-04-12T05:34:00.000-07:00

Posibil să plec.

Am închis uşa încet.

În urmă mi-au ramas doar patimi

Ce plâng ca într-o păpuşă fără lacrimi.

Trupul tău de ieri a disparut

Când îmi plângeai în caramel tăcut.

Erai creionat în uleiul de vară

Şi gura-ţi şoptea o traviată amară.

Am fost picătura de rouă,

Acum inima începe să-mi plouă.

Şi nimic nu e la fel ca alaltăieri

Când tu-ţi plângeai al deznădejdii fier.

Ultimul meu adio ţi l-am spus tăcut

Şi într-un val de fum am dispărut sperând

Este ultimul meu cuvând ţipat

Nimic din coaja fericirii n-a contat.

Iubesc acum o inima de nicovală

Ce câteodată fuge şi se întoarce iară.

Luna mi-e sihastrul dor de casă

Şi-am lăsat ultima lacrimă să curgă pe masă...

Îndemn

2010-04-03T02:58:00.001-07:00

Cum să fii mândru când toţi se-nghesuie să ardă?

Cum e să uiţi c-ai fost şi tu o pradă?

Cum să regreţi lumina roşie de ţară

În lumea abstracţilor senili de vară.

De să fugi de tine însuţi iar?

De ce să pleci,e totuşi în zadar..

De ce renegi cuvintele pure de ieri

Şi să te minţi făcându-ţi noi păreri..

Nu ezita când simţi că totul pleacă,

Nu râde zgomotos la ce are să treacă,

Nu te gândi mereu la consecinţe

Nu mai planifica fără cuviinţe.

Nu mai închide copilul din tine

Nu mai nega că totul e-n neştire

Nu mai gândi boem întotdeauna..

Nu mai concretiza..tu nu ştii ce e ura..

Şi tu. Şi eu. Şi el. Şi ea.

Tânjim după verbul "a avea".

Noi vrem,însă nu facem nimic.

Noi credem, însă nu muncim un pic.

Şi totul pleacă, căci totu-i trecător,

Iar noi rămânem pe-un val înalt de dor,

Ţipând în linişte cuvinte de aramă,

Tremur încet şi mint că nu mi-e teamă.

Doar noi

2010-04-02T07:29:00.000-07:00

Iubeşte-mă azi şi nu te gândi la mâine
Ignoră amintiri şi fapte, măcar până poimaine.
Visează acum şi lasă-ţi capul pe pieptul meu să cadă
Uită de tot ce te-a legat de-a vieţii ascuţită spadă.

Aruncă-mi petalele de trandafir uscate
Aprinde din nou acele lumanari uitate
Înveleşte-mă cu tine şi ţine-mă aşa mereu
Hrăneşte-mi inima; rămâi pe veci al meu...

Stropeşte-mi părul cu apă de la izvor
Cântă-mi din nou prima romanţă de dor
Poartă-mă în braţe până la prima stea
Aprinde-mi marmura rece şi-aşeaz-o pe-o perdea.

Învie acel albastru ce mi l-ai dăruit de mult
Pe creasta unui munte ce pe pământ iar s-a pierdut.
Aşteaptă-mă-n acelaşi loc pe care-l ştii mereu
Iubeşte-mă azi, rămâi pe veci al meu...

Cinci Strofe

2010-04-02T05:54:00.000-07:00

Sirena propriei mele cugetări
Îşi joacă rolul unui templu egiptean.
Culorile albe se înnegresc tumultos
Am încetat să cuget o imagine veche.

Un cântesc surd şi-un ticăit impardonabil
Umbreşte valul de căldură ce-mi ineacă fiinţa.
Lucirea buzelor s-a încleştat într-o aromă de cafea
O mână albă, alta mov, dansează pe o arie mută.

O desinenţă sfântă îmi încurcă sclipirea desenată,
Maria cântă din peretele obscur
Şi alternează cu un orologiu de Lambadă,
Înflorind asemeni unui vis în Sepia.

Anaconda trecutului îşi roteşte ochii verzi
Şi-aştept un ciocănit în uşa zăvorâtă.
Se simte mirosul de ulei în podea
Iar pe ecranul stins rulează linii surde.

Cinci strofe sunt pe cale să se-ncheie,
Şi tot ce am făcut a fost să lirizez
Elementele banale şi-un sânge proaspăt curs
Iar să asemăn piesa pe un magnetofon

Trista Odaie

2010-04-02T05:52:00.000-07:00

O pată de cerneală aruncată vag,
O pană de lebădă aruncată pe prag.
O lampă prăfuită de-un roşu medieval,
O canapea prea joasă după un paravan.

Un joc de umbre pierdut pe un perete,
Un ceas stricat pe-o pernă veche.
Un scaun gol uitat într-un ungher,
Un stilou uscat care scria pe cer.

Două pahare c-un strop de vin în ele,
Două ţigări arse cu zâmbete de stele.
Două sandale albe pe covor lăsate,
Două petale de orhidee pictate.

Numai o singură chitară stricată,
Numai un singur chibrit ars de-a nopţii-amantă.
Numai o singură oglindă pe jumate spartă,
Numai un singur oblon ce-a fost deschis odată.

Odă, în Metrul Meu

2010-04-02T05:50:00.000-07:00

Zilele curg, asemeni frunzelor de bonsai.
Şi nu contează lacrimile ce au uns pereţii.
Un demon al iubirii mereu obosit să spere
Şi tu, înfierbântat ridicol de-un orologiu vechi.
De ce cutezi a-mi face timpul să îngheţe
Iar roua răsăritului să fie mai amară decât ieri?
Apari idilic într-un decor de hiperbolă pictată
Şi-mi perturbi existenţa… şi-aşa prea vagă.
Din nou mă străduiesc în van să nu-ţi ador esenţa
Şi iar mă lupt cu umbrele din jur ce-s deja arse.
Damnarea propriei mele fiinţe a fost,atunci,o dată
Iar azi nimic nu mă mai poate înlătura de la vederea ta
Ţi-am spus acum o lună-nu urmă, nu te juca cu gânduri
Tacit mi-ai dat acordul să îţi lipesc o flacără în suflet
Şi-acum ce faci? Joci rolul unui elf pierdut in cautare?

Ţi-a îngheţat fiinţa şi pragul dezrădăcinat mai înainte,
Iar ochii ţi s-au umezit prea mult spunând „Îmi pare rău”.
Şi ai uitat tot ce ţi-am scris în plastic şi în sticlă
Că dragostea înseamnă să nu-ţi pară niciodată rău.
Credeai că totul e un neant de gânduri aruncate-n haos?
Te las să mai înţepi o dată cu acul a mea fire
Şi-mi caut prin poşetă ceva care să mă liniştească.
Vroiam să te las, să plec, dar să-ţi şoptesc la ureche,
Fapte şi citate, nori şi raze, acte şi zâmbete uitate
Prin cuvintele ce singur le-ai rostit tăiate alandala dintr-un ziar.
Măcar de mi le-ai închina din suflet, rămâi acolo undeva.
Dar taci înţepător şi spui prea des „Nu e nimic”
Şi totuşi e, căci ştiu, e „setea ce te soarbe”

Şi ştiu ce-aş vrea, să fiu doar eu în universul tău
Fără echilibru, fără timpul ce va rezolva ceva
Fără să depindă de-un act voit de-al meu sau nu,
Sau fără să nu ştii ce vorbe-mi spui în fiecare noapte.
Să ştii să răzi fără să te superi din nimicul ce-l vezi tu,
Şi să mă ridici de jos când am căzut şi m-am rănit.
Şi fumul de ţigară alunecă printre perdele
Iar scrumul parcă nu mai vrea să îşi reia mutarea.
Chiar pixul îmi alunecă neştiutor pe foaie
Alături de-o monedă albă ce reprezintă timpul.
Grămezi de vise spulberate-n întunericul astral de ieri,
Noiane de farmece involuntare aşezate pe alee.
Pagini ce se umple ameţitor de repede şi fără sens
Şi eu… Nevăzătoare într-o lumină clară

Am fost întreruptă.

Alfabetul Meu

2010-04-02T05:48:00.000-07:00

Amnezie amor armistiţiu
Bolnavă bătrână butaforie
Codru călduros creaţie
Dragoste destin dor
Euforie eternitate efemeră
Frustrare farmec folos
Ghiocel gheţar ghinionist
Hălăduia hornarul hoinar
Inteligentă incultura iasomiei
Joc jeratic jubilând
Karma kilometrică Kantiană
Lecţie lunatică lacrimă
Masacru mestecat molatic
Nopţi negre nestemate
Otrava ostentativă optimistă
Potrivnică piatră pasivă
Râzând ramura românilor
Steaua sumbră sălbatică
Şerbetul şalăului ştirb
Totul timid terestru
Ţara ţevii ţintă
Uscată uşor uitată
Vioara veche visată
Zâmbind zambila zgâriată …

Prima Fantomă

2010-04-02T05:45:00.000-07:00

Am zarit`o pe un coridor murdar
Zacea intre vechile hartii a unui ziar
Fascinata de urletele unui fugar
In miazanoapte.. fiul unui caporal…

Se juca cu trei alune aramii
Cu trei fluturi de culori vii
Cu trei creioane colorate
Cu trei petale de umbra stricate…

Era bruneta cu tenul de cafea prajita
Resemnarea-i se citea pe-o parte fericita
Dar intoarse obrazul calit de dor
Si-au inceput arhanghelii sa planga-n cor..

Cealalta parte, ca cea a unei amazoane
Era ars precum un rug de vrajitoare
Si totusi a zambit fugar dar clar
Aratandu-si ochii de un rosu pal

A zgariat cu ghiarele podeaua prafuita
S-a inecat in sangele zeitei din Sanscrita.
Si`a inceput sa cante un curcubeu de voci
Ca Lucifer cand se inalta dintre`ale sale roci..

Si-a lasat mana sa cada incet
Si mi-a soptit un vers din Jacques Prevert
Ce prevestea o tulburatoare noapte
Cu fulgere cazute pe Pamantul de Patimi

S-a ridicat pasind ca pe`o podea ruginita
Plutind in aer pe`o apa de`abia cladita
Miscandu-si buzele,plangand,ea mi-a soptit
Ca e fantoma unui suflet de mult ranit

O cheama simplu,ca pe oras, Verona
Si-si cauta linistea in catarxisul de la Gomora
Dar s-a ratacit in a vietii spaima`ascunsa
Si`acuma fuge sa`si caute iubirea de mult apusa

Era de fapt o Ea, fantoma prima a sufletului meu
Ce de-o vesnicia haladuia absenta si mereu
Va alerga fascinata de urletele unui fugar..
In miazanoapte..Fiul unui caporal !

Iubire

2010-04-02T05:42:00.000-07:00

Pe ţărmul mării de argint
Stătea o lalea zâmbind.
Iubea şi ea ca mine sau ca tine,
Un Ghiocel prea plin de sine

Trecuse mult de la întâia oară,
Şi dragostea continua s-o doară
Căci îl iubea pe Narcis Ghiocelul
Şi el era indiferent, Thezeul!

Credea că-i numai el pe lume,
Laleaua se pierde într-un val de nume
Uşor se contopea cu-a mării spumă,
“Adio” iubirii părea acum să-i spună.

Petală cu petală Laleaua se usucă azi
La fel cum tu uiţi cum e să cazi
De pe-acel piedestal pe care Eros te-a urcat,
Şi Afrodita te-a împins şi te-a trădat.

De fapt, încerc iar să-ţi explic
Să nu ignori un gest oricât de mic.
Să n-ajungi precum Laleaua,sau ca Ghiocelul,
Căci iubirea-ţi macină repede tot flerul .

Pierdute Aripi

2010-04-02T05:41:00.000-07:00

Fluturi şi migdale
Cer şi câteodată soare..
Stele şi flori de viaţă nouă
Speranţa că azi n-o să mai plouă.

Iubire şi credinţă
Teamă şi dorinţă
Iertare şi zâmbet
Pace şi cântec.

Muguri de rouă privesc timid in Mai
Valsul de toamnă murmură “Mai stai” ..
O mică fiinţă a tinereţii
Un lung şir de perle a tristeţii

“Nălucă de dor,vino spre mine
Poartă-te-n vânt cum ştii mai bine!
Iubeşte-mi chipul uns de lacrimi
Alină-mi inima ce doarme`n patimi! “

Şi-am aşteptat..parc-a trecut un veac
Şi-n singurătatea mea nu era prag
Cu gândul minţii să nu-l fi trecut
Cu chipul ce parcă mi-era mut

Dâre de foc,de sânge închegat
Îmi zgâriau tâmplele de dor uitat
Pe dinăuntru mor,gândesc,trăiesc
Zâmbesc,lovesc şi iar zâmbesc.

E un sfârşit de rime calde
Un final de amintiri curate
Un post mortem absurd
Un gând în pioneză,un boboc surd.

Idee Eternă

2010-04-02T05:38:00.000-07:00

M-am născut la Verona! Oraşul îndrăgostiţilor. Într-o zi perfectă pentru a bea din cupa nemuririi. Fumez agale,mi-e lene să zâmbesc,
şi-n jurul meu miroase a mucegai. Păru-mi picură poveşti nemuritoare. Mă uit pe-un ecran la o dramă cumplită. Mai am puţin şi-ncep
să plâng! Ei oare! E ciudat! Bărbaţii din viaţa mea au fost toţi nişte măgari.Eu eram tot timpul perfectă.Dimineaţa mă trezesc în muzica
lui Handel. Beau lichiorul lui Bachus, şi zâmbesc ironic.Cânt şi la pian. Pot să ţip necontenit un mileniu! De fapt,asta mi-e vârsta!Sunt
nebună. Mi s-a mai zis. Dar iubesc să ador. Cu seninătate vă spun,parol monşer,sunt o adevărata doamnă!
Sindrofia trandafirului e preferata mea.Citesc literatură scoţiană,iar averea mi se masoară cu multe zerouri. Dar,oare, m-am născut la Verona?!

Existenţă

2010-04-02T05:35:00.000-07:00

Sunt hrana sângelui arab,
Sunt bestia de asfalt,
Sunt epirgama tristă a vieţii,
Sunt fulgerul stins al dimineţii!
Sunt coşmarul mut al ielelor pădurii,
Şi-agrafa prinsă a naturii!
Sunt viermele copacului bătrân,
Sunt mierea oraşului păgân!

Eu sunt..Dar taci!
Nu-i nimeni să ne vada..
Ce zic, oricum n-o să ne creadă!

Că sunt vulgară,rea,dominatoare,
Că sunt fetiţa dansatoare!
Sunt suflul,teama şi trăirea!
Sunt patosul şi nemurirea!
Sunt păcatul dulce a lui Athos pe veci,
Ce m-a adus zâmbind din locuri reci!
Sunt fiica lui Romeo şi a Julietei,
Sunt sora lui Apollo şi a Margaretei!
Sunt visul păcătos al Evei,
Potirul dulce,ocrotitoarea sevei!
Sunt un tango timid de Mai,
Sunt un firesc trunchi de bonsai,
Sunt legământul celor doi soldaţi,
Sunt bestia-n fiinţa celor mai curaţi.

Odiseea mi-a fost dar,spusă!
Vorba şi cântul,inima străpunsă!
Ies la balcon, înalţ un zmeu al vrerii..
Şi mor în propriile-mi triluri,
Mistuită în dureri!